Gheorghe Flutur anunță că încă 22 de localități sucevene au aprobate proiecte pentru rețele de gaz metan, ridicând la 59 numărul localităților din județ ce vor beneficia de astfel de investiții


Intră acum și în grupul de

Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur anunță că vineri, 15 septembrie 2023, la ora 14:00, va avea loc o întâlnire de lucru cu ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea, la Sala Unirii din curtea interioară a Palatului Administrativ

„O veste foarte bună pentru județul Suceava este aprobarea proiectelor rețelelor de gaz metan pentru 22 de primării din județul Suceava, pe lângă celelalte 37 de primării care au primit aprobarea încă de anul trecut. S-a semnat Ordinul de ministru comun de către Ministerul Dezvoltării prin ministrul Adrian Ioan Veștea și Ministerul Energiei, prin ministrul Sebastian Burduja, aprobându-se o valoare de circa 235 milioane de lei (47 milioane de euro) pentru următoare localității Vicovu de Sus, Dolhasca, Dumbrăveni, Șcheia, Forăști, Baia, Todirești, Zamostea, Zvoriștea, Stroiești, Ilișești, Voitinel, Capu Câmpului, Valea Moldovei, Bilca, Pătrăuți, Râșca, Mușenița, Bălăceana, Vicovu de Jos, Dolhești și Drăgușeni”, a spus Flutur.

El a apreciat în primul rând efortul primarilor implicați în aceste proiecte și a mulțumit în mod public Guvernului României și Coaliției de guvernare pentru sprijinirea acestor programe de asigurare a sursei de energie alternativă pentru încălzirea populației.

Flutur a subliniat că această ultimă etapă se adresează în special mediului rural pentru că sunt 20 de comune și doar două orașe care urmează să beneficieze de gaze naturale.

„Aș dori să mulțumesc pentru colaborare bună în Coaliția de Guvernare și pe plan județean pentru sprijinirea acestor proiecte atât de așteptate de administrația publică locală în special senatorului Ioan Stan dar și celorlalți parlamentari care au fost alături de aceste proiecte atât de necesare”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a menționat că în ultimul an pentru investiții în rețele de gaz natural suma întreagă alocată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru 59 de localități este de circa 270 milioane de euro și se adresează la circa 25% din populația acestui județ, fiind vorba în total de 52 de comune și 7 orașe.

„Noi vorbim acum doar de o suplimentare a sumelor inițiale, dar e bine de știut că acest program „Anghel Saligny” a avut două etape, o primă etapă în care au intrat 33 de UAT plus 4 din fonduri europene, iar la etapa de astăzi mai prevede 22 de UAT, deci în total 59 de primării”, a completat președintele Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de