Au furat contoarele pe care le-au montat la un complex de locuinte modulare din Sf. Ilie


Intră acum și în grupul de

O firmă ce a montat mai multe contoare la un complex de locuinţe modulare din localitatea suceveană Sf. Ilie s-a ales cu un dosar penal pentru că le-a demontat. Astfel, poliţiştii din cadrul Poliţiei comunale Şcheia au fost sesizaţi despre faptul că la un complex de locuinţe modulare, situat pe raza satului Sf. Ilie, au fost sustrase 12 contoare monofazice, prejudiciul fiind de circa 1.800 lei.

Respectivul complex este format din 16 locuinţe modulare, proprietatea lui S. Sorin. În faza de construcţie, reţeaua de electricitate a fost realizată de o societate comercială din Suceava, administrată de B. Mircea, iar la fiecare 4 locuinţe modulare s-a montat câte o firidă cu 4 contoare monofazate.

La momentul constatării, 3 firide totalizând 12 contoare au fost sustrase, iar din verificări poliţiştilor a reieşit că, în săptămâna 01-06.03.2011, reprezentanţi ai societăţii administrată de B. Mircea, au venit la complex şi au încercat să demonteze firidele în care se aflau contoarele.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat” faţă de firma din Suceava reprezentată de B. Mircea.


Intră acum și în grupul de