Intră acum și în grupul de
Bărbatul de 40 de ani din Mironu care a fost împușcat în picior vineri seara într-o acțiune a poliției a ajuns la UPU Suceava cu șoc hemoragic.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, dr. Dan Teodorovici, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a ajuns la UPU Suceava un bărbat de aproximativ 40 de ani cu o plagă împușcată la nivelul coapsei stângi.
La prezentarea în UPU Suceava acesta era instabil hemodinamic, cu șoc hemoragic.
După stabilizare și efectuarea investigațiilor, bărbatul a fost internat pe secția de chirurgie.
Reamintim că bărbatul a fost împușcat în picior în timp ce amenința polițiștii care prinseseră doi tineri ce tăiaseră ilegal și apoi au furat arbori din pădurea de la Păltinoasa administrată de Ocolul Silvic Bucovina.
Intră acum și în grupul de