Intră acum și în grupul de
O persoană a fost grav rănită, luni dimineața, într-un accident rutier produs pe centura ocolitoare a municipiului Rădăuți în direcția Volovăț.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava în accident au fost implicate un autoturism și un utilaj de tip volă.
Conducătorul autoturismului a rămas încarcerat și era în stare de inconștiență.
Pompierii militari au lucrat pentru extragerea șoferului care avea leziuni incompatibile cu viața.
Totodată, echipajul SMURD l-a monitorizat pe ocupantul utilajului, iar ulterior acesta a fost transportat la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Intră acum și în grupul de