Viceprimarul Lucian Harșovschi anunță că tot mai multe autobuze școlare vor circula în municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat, marți, că mai multe autobuze școlare sunt alocate pentru elevii municipiului Suceava.

„Mai nou, și elevii liceului Natanael din Ițcani beneficiază de unul dintre autobuzele dedicate transportului elevilor”, a spus viceprimarul.

De asemenea, viceprimarul a sous că întrucât este o zonă aglomerată dimineața, pentru elevii care locuiesc pe str. Dobrilă Eugen (Burdujeni Sat) un autobuz pleacă începând cu ora 7:40 spre Școala Generală Nr. 6.
Harșovschi a reamintit că deja, de astfel de autobuze mai beneficiază elevii din zona Aleii Dumbrăvii, cartier La Stejari, precum și cei de pe str. Putna și împrejurimi, zona ANL Burdujeni.

„Reamintesc tuturor părinților, mai ales celor care aveau îndoieli asupra acestui fapt, din cauza unor fake news-uri distribuite în mediul online, transportul elevilor este gratuit pe perioada anului școlar, acesta fiind cuprins, conform legislației, între 1 Septembrie și 31 August, deci 12 luni”, a mai spus viceprimarul.

Lucian Harșovschi a menționat că începând cu 1 octombrie, toți pensionarii vor beneficia de abonamente gratuite pentru transportul public.


Intră acum și în grupul de