Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că a intuit bine nevoia de modernizare a două drumuri județene care vor face legătura cu autostrada A 8 care va lega Moldova de vestul țării.
Președintele Flutur a arătat că marți și miercuri au avut loc dezbateri publice pe tema Autostrăzii A7 Pașcani – Suceava și că a înțeles că agențiile de mediu din Suceava, Iași și Botoșani au trimis deja documentația favorabilă la București, ceea ce face ca autostrada până la Suceava să devină o certitudine.
„Astăzi am aflat o altă veste bună. S-au întrunit Comisia Interministerială pentru Autostrada „Unirii” A8 Târgu Mureș – Iași și a primit aviz favorabil porțiunea cea mai grea din autostradă, zona montană, porțiunea Târgu Neamț – Pipirig – Poiana Largului – Ditrău – Miercurea Nirajului, pe o lungime de 159 km. Asta înseamnă că urmează că Guvernul să dea Hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru a se începe procedurile de construcție a acestei autostrăzi”, a spus Flutur.
Potrivit acestuia, pentru județul Suceava și Autostrada A7 nord – sud și Autostrada A8 est – vest sunt vitale pentru perioada care urmează.
„În ceea ce privește Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași, chiar dacă nu trece prin județul Suceava, trece prin proximitatea județului nostru, adică la Cristești, hotar cu Drăgușeni, la Târgu Neamț, nu departe de zona Fălticeni, Poiana Largului, la 22 km de Crucea Talienilor de pe drumul Mălini – Borca. Poiana Largului este destul de aproape de orașul Broșteni, dar și în apropierea orașului Toplița. De la Ditrău mai sunt 40 km până în Pasul Bilbor. Ce vreau să subliniez este că CJ Suceava a intuit foarte bine nevoia modernizării drumului Mălini – Borca și suntem în plin proces de construcție, cum am intuit foarte bine drumul Vatra Dornei – Panaci – Bilbor, drumuri care fac legătura cu Autostrada A8. Sper ca, în câțiva ani de zile, apariția acestor două autostrăzi să își pună amprenta și mai mult pe dezvoltarea economică a județului Suceava”, a declarat Flutur.
Flutur spune că pregătește județul Suceava la autostradă.
„Din punctul meu de vedere, noi, administrațiile locale, avem obligația să actualizăm planurile de urbanism, să modernizăm drumurile spre autostrăzi, să găsim zone pentru parcuri industriale și investitori în apropierea de autostrăzi, iar în viziunea mea vom pregăti proiectul „județul Suceava la Autostradă“, proiect care o sa aibă o nouă viziune privind dezvoltarea județul nostru”, a concluzionat Flutur.
Intră acum și în grupul de