Intră acum și în grupul de
Adunarea Generală a Forumului Montan din România, organizație neguvernamentală de interes public înființată în anul 2004 și având 9 filiale regionale active în județele Bistrița-Năsăud, Neamț, Alba, Cluj, Bacău, Dâmbovița, Hunedoara, Sibiu și Suceava, și-a ales noua conducere la nivel național în cadrul întâlnirii desfășurate la Vatra Dornei, noul președinte al organizației fiind desemnat Adrian – Radu Rey, cercetător economist, expert – consultant în dezvoltare durabilă, rurală și montană.
Forumul Montan din România are drept scop principal promovarea activităţilor, care asigură îmbunătățirea condiţiilor de viaţă şi oportunităţi pentru populaţia montană, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă a zonei montane, reprezentând structura naţională de legătură şi de colaborare partenerială cu Agenția Națională a Zonei Montane – ca mecanism guvernamental specializat din cadrul MADR, cu alte instituţii guvernamentale, centrale şi locale, cu responsabilităţi în zona montană, cu structurile parlamentare, consilii locale, organizații neguvernamentale, fundaţii, firme private, consorţii cu activităţi constructive în zona montană, academii, universităţi, institute şi staţiuni de cercetare implicate în zona montană (ex. Centrul de economie montană “CE-MONT” – Academia Română, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian, Sibiu – Academia de Științe Agricole și Silvice, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pajiști, Brașov ș.a.), cu Parteneriatui Montan Internaţional din cadrul FAO/ONU, cu EUROMONTANA – organizația europeană a regiunilor montane, cu Asociaţia mondială a populaţiilor montane, cu alte organisme de la nivel internaţional, ale căror preocupări vizează dezvoltarea durabilă a zonelor de munte.
“Sunt onorat pentru votul de încredere acordat în cadrul Adunării Generale a Forumului Montan din România și îmi propun ca în acești 4 ani de mandat să duc mai departe marea responsabilitate de a ne ridica la așteptările impuse de obținerea de către FMR în acest an a statutului de ‘organizație de utilitate publică’, cu mari eforturi, după aproape 20 de ani de activitate și contribuții semnificative la construirea unei politici montane în România. Vom demonstra și în continuare că suntem doar cea mai active și reprezentativă organizație neguvernamentală pentru zona de munte a României, cu contribuții semnificative la dezvoltarea durabilă a munților și la creșterea gradului de conștientizare la nivel de societate românească asupra importanței unor politici publice dedicate acestui areal deosebit de important pentru noi toți. Zona de munte reprezintă peste 38 la sută din teritoriul național, peste 29 la sută din suprafața agricolă a țării, peste 50 la sută din suprafața de pajiști (pășuni și fânețe), un procent semnificativ din efectivele de animale și poate cel mai important, peste 22% din populația țării. Suntem implicați activ și în procesul de elaborare a Strategiei Integrate pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonei Montane (orizont 2035) ce va fi finalizată și aprobată de guvern până la finalul anului 2023 și ne vom implica la modul cel mai serios în implementarea acesteia în următoarea perioadă alături de partenerii noștri de la nivel central și regional. Îmi doresc să putem reuni sub cupola FMR toate primăriile din localitățile zonei de munte a României, Grupurile de Acțiune Locală, asociațiile de producători și cooperativele, precum și producătorii individuali care s-au autorizat pe schema de calitate produs montan”, a declarat noul președinte Adrian – Radu Rey.
Intră acum și în grupul de