Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a participat la ediția 2023 a salonului de inventică International Invention Show INOVA BUDI UZOR, derulat sub sloganul Be the role model, organizat în perioada 26 – 28 septembrie, în Zagreb, Croația. La ediția din acest an, INOVA a reunit, promovat și prezentat publicului larg peste 700 de invenții. Prestigiosul eveniment, dedicat inventatorilor de prim rang, a fost susținut de World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) și Zagreb Inventors Association.
Organizatorii INOVA au anunțat un nou record privind numărul de înregistrări, ediția 2023 bucurându-se de participarea a numeroase delegații, membri ai WIIPA din Taiwan, dar și din India, Malaezia, Polonia, Coreea, Thailanda, România, Marea Britanie, Arabia Saudită, Canada, Iran, Cambodgia, etc. Delegația României a fost formată din reprezentanți ai unor universități, precum Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava etc., și ai unor institute de cercetare, fiind expuse peste 30 de invenții.
Echipele USV au obținut medalii de aur pentru toate cele cinci invenții înscrise la această ediție a International Invention Show INOVA 2023, după cum urmează:
Medalia de aur pentru invenția Sistem de siguranță pentru prize
Ilie NIȚAN, Cezar-Dumitru POPA, Laurențiu-Dan MILICI, Mihaela PAVĂL, Ciprian BEJENAR, Ovidiu-Magdin ȚANȚA, Mihai CENUȘĂ, Oana-Vasilica GROSU
Medalia de aur pentru invenția Sistem de încălzire pentru prelungirea duratei de viață a acumulatorilor
Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Mihai DIMIAN, Mahmoud ABU-BANDORA, Irina ALISAVETEI, Visarion-Cătălin IFRIM, Constantin UNGUREANU
Medalia de aur pentru invenția Sistem inteligent pentru îmbunătățirea aderenței
Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Oana-Vasilica GROSU, Dragoș-Ionuț VICOVEANU, Laura-Cătălina DOSPINESCU, Mariana-Rodica MILICI, Artiom MOLDOVAN
Medalia de aur pentru invenția Sistem de încărcare conductivă
Ciprian BEJENAR, Marian BEJENAR, Mihai DIMIAN, Laurențiu-Dan MILICI,
Mariana-Rodica MILICI, Ciprian AFANASOV, Constantin UNGUREANU, Mihaela PAVĂL
Medalia de aur pentru invenția Sistem de interblocare
Ilie NIȚAN, Laurențiu-Dan MILICI, Mihaela POIENAR, Dumitru CERNUȘCĂ, Sergiu Dan PAȚA, Alexei PIANÎH, Radu Dumitru PENTIUC, Cezar Dumitru POPA, Mihai RAȚĂ, Constantin UNGUREANU
Premiul special al World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) a fost câștigat de invenția Sistem de încălzire pentru prelungirea duratei de viață a acumulatorilor. Aceasta propune un sistem inovativ de menținere a temperaturii acumulatorilor vehiculelor electrice, indiferent de anotimp, în vederea prelungirii duratei de viață a sistemului de stocare. De asemenea, World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) a premiat fiecare dintre cele cinci invenții ale USV cu diplomă de excelență și medalie de aur.
Totodată, invenția cu titlul Sistem de siguranță pentru prize a obținut Premiul special și medalia de aur din partea IBS Global din Polonia și a fost înmânat de Edyta Wolczyk, directorul companiei.
Premiul special și trofeul INOE a fost înmânat în cadrul ceremoniei de premiere invenției cu titlul Sistem inteligent pentru îmbunătățirea aderenței de către reprezentantul Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Optoelectronică București, prezent la această ediție a INOVA.
Intră acum și în grupul de