Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu managerul Spitalului Clinic Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea, au inspectat, miercuri după amiaza, șantierul Spitalului de Oncologie.
Președintele Flutur a spus că până în prezent s-a executat deja un sfert din construcția prevăzută.
El a menționat că investiția de aproape 10 milioane de euro este asigurată din bugetul Consiliului Județean Suceava.
Clădirea va avea patru etaje și vor fi amenajate saloane cu 83 de paturi și se va face legătura cu pavilionul vechi al Secției de Oncologie.
„Era mult așteptat acest spital pentru că avem în apropiere și centrul de radioterapie care tratează bolnavii de cancer, avem și medicina nucleară care diagnostichează, avem și specialități în chirurgie în domeniul oncologic și aveam nevoie de acest spital unde s-a avut în vedere să fie și paturi pentru pacienți, dar și pentru aparținători”, a spus președintele Flutur.
El a adăugat că va fi amenajat un ambulatoriu, săli de tratament și zone pentru acest specific al bolii, inclusiv paliative.
Flutur a estimat că anul viitor această construcție a unui spital modern va fi finalizată pentru că, din păcate, sunt mulți pacienți care așteaptă acest spital.
Președintele CJ Suceava a mai declarat că s-a întâlnit și cu medicii din spital, cu șefii de secție, pentru a vedea cum s-au acomodat de când unitatea spitalicească are secții clinice și că a constatat că lucrurile sunt în regulă.
Și managerul SCJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, a precizat că lucrurile merg bine în ceea ce privește construirea secției de oncologie și că termenul stabilit este noiembrie 2024 pentru finalizarea lucrărilor, dar și-a exprimat speranța să se încheie lucrările și mai repede pentru că este o nevoie acută pentru locuitorii din județul Suceava și din județele limitrofe în condițiile în care spitalul clinic deservește un areal mult mai mare.
„Oncologia și bolile oncologice reprezintă o problemă majoră cu care ne confruntăm în anul 2023. De aceea această investiție este mai mult decât binevenită”, a spus dr. Calancea.
El a menționat că sunt solicitări din partea unor medici tineri să se alăture echipei SCJU Suceava ceea ce va duce la un act medical și mai bun de la o lună la alta astfel încât SCJU Suceava să aibă un cuvânt important de spus în zona de nord-est a țării.
Intră acum și în grupul de