Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a declarat, marți, că lucrările pe strada Fagului din cartierul Burdujeni continuă, deși ritmul acestora nu a fost unul alert, așa cum ne-am fi dorit.
El a discutat cu reprezentanții firmei care se ocupă de lucrare și le-a reproșat că de mai bine de jumătate de an lucrează la acest obiectiv, arătând însă că e mai bine mai târziu decât deloc, dar a cerut termen ferm de finalizare.
„Până acum, a fost finalizat primul tronson al străzii și se fac lucrările pregătitoare pentru următorul, pentru a se pune stratul suport”, a spus Harșovschi.
El a mai arătat că strada Fagului a devenit o stradă intens circulată, aceasta făcând legătura și cu Aleea Dumbrăvii, acolo unde s-au construit multe case.
„În urma expertizei întocmite și a studiilor realizate s-a constatat faptul că din punct de vedere al structurii rutiere existente, carosabilul prezenta o îmbrăcăminte asfaltică într-o stare avansată de degradare, acoperită în mare parte cu balast pentru acoperirea gropilor”, a mai spus viceprimarul.
El a precizat că după finalizarea lucrărilor va fi o stradă cu trotuare pe ambele părți, canalizare pluvială și cale rutieră cu un nou covor asfaltic.
„Nu ne oprim aici, continuăm!”, a transmis viceprimarul.
Intră acum și în grupul de