Prefectul de Suceava: Vom cere în instanță anularea documentațiilor de urbanism aprobate de consiliile locale dacă ISC constată nereguli


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a condus, miercuri, o ședință de lucru cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean în Construcții și ai structurii juridice din cadrul Instituției Prefectului.

Discuțiile au vizat controalele inspectorilor ISC având ca obiect verificarea respectării legislației în avizarea și aprobarea documentațiilor de urbanism, dificultățile întâmpinate și parcursul de control propus și asumat de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Prefectul Alexandru Moldovan a declarat în urma discuțiilor că la solicitarea ISC Prefectura va cere în instanță anularea documentațiilor urbanistice cu probleme.

„Având în vedere prerogativele constituționale și legale cu care este investit prefectul, vom analiza la nivelul structurii juridice, în cadrul procedurii de control al legalității actelor administrative emise de autoritățile publice locale, documentațiile de urbanism aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale și vom introduce, la solicitarea ISC, acțiuni de anulare în instanțele de contencios administrativ ori de câte ori se constată încălcări ale prevederilor legale specifice”, a declarat prefectul Moldovan.


Intră acum și în grupul de