IPS Calinic a prezentat Decalogul Arhiereului: Întărește în credință lumea satelor și a orașelor prin trimiterea de preoți buni, prin slujire și cuvânt, precum și prin diferite programe educaționale, sociale, medicale și filantropice


Intră acum și în grupul de

IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a prezentat Decalogul Arhiereului, un ghid esențial pentru ierarhii Bisericii, în slujba Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și Sfinților, și pentru respectarea cu sfințenie a Canoanelor Sfinților Părinți și Hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, precum și a celor ale Bisericii.

Decalogul Arhiereului, alcătuit întru pomenirea tuturor Sfinților Părinți de la Sinoadele Ecumenice și a tuturor marilor ierarhi ai Bisericii, cuprinde zece învățături fundamentale pentru slujitorii Bisericii. Aceste învățături îndeamnă ierarhii să fie modele de sfințenie, dedicându-și viața slujirii lui Dumnezeu și oamenilor.

Principalele puncte ale Decalogului sunt următoarele:

Fii ierarhul prin excelență dedicat slujirii Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și Sfinților, respectând cu sfințenie Canoanele Sfinților Părinți și Hotărârile Sinoadelor Ecumenice și ale Bisericii din al cărei Sfânt Sinod faci parte.

Fii un neobosit propovăduitor al învățăturilor Veșnicului Arhiereu, statornicite de Sfinții Părinți în soboare ecumenică, împlinindu-le cu râvnă.

Pecetluiește-ți viața cu slujirea și mărturisirea dreptei credințe în sinaxe ecumenice, expresie vie a trăirii tale în Hristos și a făgăduințelor făcute la consacrarea ta întru arhiereu.

Răscumpără-ți fiecare ceas al vieții prin jertfelnică lucrare liturgică, pastoral-misionară, cultural-educațională și administrativ-edilitară.

Întărește în credință lumea satelor și a orașelor eparhiei încredințate ție prin trimiterea de preoți buni, prin slujire și cuvânt, precum și prin diferite programe educaționale, sociale, medicale și filantropice.

Străduiește-te să dezrădăcinezi păcatul și să semeni în locul lui virtutea, împărtășind credincioșilor de toate vârstele din harul întru a cărui slujire ai fost așezat.

Remarcă-te prin spiritul cărturăresc, prin râvna apărării dreptei credințe, prin buna chivernisire a patrimoniului eparhiei încredințate ție prin lucrarea Duhului Sfânt și a votului Sfântului Sinod.

Cultivă cu generozitate facerea de bine, necruțând nici măcar ultima fărâmă a agonisitei tale.

Rostuiește-ți viața în mantia scumpă a smereniei, sub care pot rodi însutit bunătatea, înțelepciunea, milostenia, pacea, hărnicia, dreptatea și iubirea de Dumnezeu și de aproapele.

Lasă-te purtat în brațele iubirii Preasfintei Treimi și încredințează-te Maicii Domnului și Sfinților, însuflețit de curajul neclintit al slujirii și mărturisirii credinței în Iisus Hristos, în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

Aceste învățături din Decalogul Arhiereului reprezintă un ghid important pentru ierarhii Bisericii Ortodoxe în slujirea lor și în păstrarea tradiției și credinței ortodoxe. Aceste cuvinte inspiră credincioșii și subliniază importanța umilinței, a slujirii și a iubirii față de Dumnezeu și semeni.


Intră acum și în grupul de