Studenți FEAA din USV s-au familiarizat cu mediul de lucru în domeniul financiar-contabil într-o multinațională. Ei au fost în vizită de studiu la EGGER România


Intră acum și în grupul de

Studenţii Facultăţii de Economie, Administrație şi Afaceri (FEAA) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava,  însoţiţi conf.univ.dr. Anişoara Niculina Apetri, au efectuat  o vizită de studiu la una dintre instituţiile partenere, compania EGGER România, anunță USV.

În cadrul vizitei, gazdele au organizat un tur al fabricii, care a inclus toate secţiile de producţie. De asemenea, studenţii au beneficiat şi de vizite ghidate în cadrul diferitelor secții ale companiei şi au fost informați  despre modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor în cadrul departamentelor financiar-contabile, ceea ce le-a facilitat interacțiunea cu aspecte relevante pentru dezvoltarea lor profesională. Interesul din partea studenților, prezenți în număr mare la vizită, s-a manifestat sub forma numeroaselor întrebări adresate reprezentanților companiei și a discuțiilor dezvoltate pe parcurs.

Reprezentanţii companiei  au salutat prezenţa studenților şi au afirmat că această experiență le-a oferit posibilitatea de a se familiariza cu mediul de lucru în domeniul financiar-contabil, într-o companie multinațională de producție. Totodată, aceștia au subliniat faptul că astfel de colaborări sunt benefice pentru studenţi.

La finalul vizitei, conducerea companiei EGGER a acordat 5 premii, în valoare de 300 de euro fiecare, studenților care au obţinut rezultate excepţionale în cadrul cursului de limba germană pentru afaceri, care a fost finanțat de companie în anul universitar precedent.


Intră acum și în grupul de