Podul de la Zvoriștea trebuie reconstruit. Prefectul de Suceava inspectează cele 12 poduri rutiere în stare critică din județ aflate în administrarea DRDP Iași


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat, luni, că a început inspecția celor 12 poduri rutiere în stare critică din administrarea DRDP Iași din județul Suceava, iar primul pod inspectat a fost cel de la Zvoriștea, peste râul Siret, care ar trebui reconstruit.

Prefectul a amintit că în luna iunie a anului trecut a emis un ordin privind constituirea unei comisii interinstituționale pentru verificarea stării actuale a podurilor și podețelor din județul Suceava, din care au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții Suceava, SDN Suceava, SDN Câmpulung Moldovenesc, DJDP Suceava și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători Iași – Suceava.

Pentru podurile si podețele de pe drumurile naționale, verificarea a relevat o serie de deficiențe tehnice care, dacă sunt neglijate, pot implica disfuncționalități semnificative ale circulației rutiere și pietonale cu consecințe negative asupra siguranței circulației.

Astfel, în perioada 22.06- 01.11.2022, au fost verificate un număr de 342 de poduri și podețe de pe rețeaua de drumuri naționale și județene a județului Suceava.

În urma defectelor construcțiilor constatate în teren, reprezentanții ISC Suceava au stabilit starea de viabilitate a podurilor și podețelor aflate in administrarea DRDP Iași:

– clasa stării tehnice 1 – stare foarte bună 14 poduri;

– clasa stării tehnice II – stare bună 45 poduri

– clasa stării tehnice III – stare satisfăcatoare 75 poduri

– clasa stării tehnice IV- stare nesatisfăcatoare 31 poduri

– clasa stării tehnice V – stare critică 12 poduri

– fără acces :                – 5 poduri.

„ Verificarea stării tehnice a podurilor și podețelor de pe drumurile naționale și județene a făcut obiectul unei ședințe extraordinare a CJSU Suceava și unor demersuri imediate către Ministerul Transportului și Infrastructurii și CNAIR – DRDP Iași. Astfel, luând în considerare degradările și defectele constatate în cadrul acestui control tematic la obiectivele de infrastructură din administrarea drumurilor naționale, am solicitat ministerului de resort să analizeze posibilitatea alocării urgente de fonduri pentru remedierea deficiențelor constatate”, a declarat prefectul Moldovan.

El a subliniat că investigațiile pe teren pentru evaluarea stării tehnice a podurilor de pe rețeaua de drumuri naționale și județene din județ s-a făcut prin inspecții vizuale și fotografii care sa pună în evidență defectele și degradările existente și care să ajute la identificarea si evaluarea corectă a stadiului de evoluție a proceselor de degradare identificate la infrastructura și suprastructura podurilor.

„Întrucât un număr de 12 poduri aflate în administrarea DRDP Iași sunt în stare critică, având în vedere că vine sezonul rece, ceea ce presupune provocări suplimentare în traficul rutier din județ, am decis să merg în teren, împreună cu reprezentanți ai ISC Suceava, ISU Suceava și ai Serviciului Poliției Rutiere – IPJ Suceava, pentru a vedea ce lucrări de intervenție asupra obiectivelor au fost realizate până în acest moment”, a spus prefectul.

El a menționat că luni a fost la Zvoriștea, la podul pe DN29 A, km 22+024, peste râul Siret, care asigură legătura cu județul vecin.

Potrivit prefectului, din datele tehnice obținute, podul pe grinzi metalice cu zăbrele calea jos, amplasat peste râul Siret, la Zvoriștea, la km 22+859, pe drumul DN29A are o lungime totala de 172 m. Podul a fost construit în anul 1933 și nu a fost reabilitat sau modernizat.

În anul 2018, luna august a fost efectuată o expertiză tehnică a podului. Având în vedere gravitatea proceselor de degradare care afectau alcătuirea constructivă și funcționalitatea podului, s-au impus restricții de circulație pe pod respectiv, restricționarea vitezei la 30 km/oră a autovehiculelor care circulă pe pod și reducerea masei la 7,5 tone/osie a autovehiculelor care circulă pe pod.

Pentru aducerea podului la parametrii constructivi și funcționali corespunzători reglementărilor în vigoare, expertul tehnic a recomandat 3 categorii de lucrări de intervenții, respectiv scenariul I – cuprinde lucrări ce se pot executa în cadrul întreținerii periodice, scenariul II – cuprinde lucrări ce se pot  executa în cadrul reparațiilor curente și scenariul III – construcția unui pod nou.

„Având în vedere cele trei scenarii menționate mai sus, expertul tehnic ce a efectuat expertiza a recomandat aplicarea scenariului III – construcția unui pod nou, ținând cont de avantajele tehnice și economice pe care le asigură. Din discuțiile avute cu reprezentanții SDN Suceava, a reieșit că din luna august anul 2018 până în prezent în cadrul reviziilor periodice au fost întocmite note de constatare, deoarece s-au identificat accentuări ale degradărilor constatate de către expertul tehnic”, a mai spus prefectul de Suceava.

Alexandru Moldovan a subliniat că un alt aspect este că lucrările necesare aducerii podului la parametrii constructivi și funcționali corespunzători reglementărilor în vigoare nu pot fi executate în regie proprie.

„Voi continua demersurile la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și la DRDP Iași – CNAIR de alocare de fonduri pentru județul Suceava și de execuție lucrări de refacere capitală a podurilor unde s-au produs degradări importante , scopul fiind de îmbunătățire a stării tehnice care să asigure condiții optime de siguranță și confort pentru circulația rutieră și pietonală”, a declarat Alexandru Moldovan.


Intră acum și în grupul de