FOTO//Puternic incendiu în Câmpulung Moldovenesc izbucnit de la un cablu electric defect


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc au intervenit, în noaptea de luni spre marți, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe construcții anexe dintr-o gospodărie, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de cinci ore, la ora 2:30.

În flăcări au ars adăpostul de animale, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, un depozit de furaje și magazii de lemne, toate pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, circa 30 de metri cubi lemne de foc și circa 500 de kilograme de cereale. De asemenea, flăcările au degradat scule electrice, o drujbă, învelitoare din tablă, precum și garajul gospodăriei, construit din lemn.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau cu izolația deteriorată.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, bucătăria de vară, o remorcă auto, lemne de foc și altele.

Maiorul Alin Găleată a transmis că cetățenii ar trebuie să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a evita tragediile:

La exploatarea instalaţiilor electrice

               – se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

               – se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

               – evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.


Intră acum și în grupul de