Teatrul Municipal Suceava a ajuns în Coreea de Sud cu spectacolul „Occident Expres”


Intră acum și în grupul de

Luna octombrie a acestui an este o lună foarte prolifică pentru Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, o lună în care participările la festivaluri naționale și internaționale de teatru ne onorează și ne aduc o mare bucurie, anunță instituția teatrală suceveană.

Potrivit sursei citate, în 13 octombrie teatrul sucevean și-a spus povestea și s-a făcut cunoscut tocmai în Coreea de Sud, la Busan International Performing Arts Market, cu spectacolul „Occident Express” de Matei Vișniec, în regia lui Alain Timár, prima producție în limba franceză montată la Suceava. La acest festival au fost prezente teatre din 33 de țări, România fiind reprezentată doar de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Participarea Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava la acest festival a fost posibilă în urma parteneriatului cu Théâtre des Halles din Avignon condus de Alain Timár. „Occident express” a ajuns în Coreea de Sud după o escală la Festivalul Internațional de la Avignon-Franța unde s-a jucat în luna iulie a acestui an. Busan este a doua metropolă ca mărime a Coreii de Sud după Seul.

Sfârșitul lunii octombrie  găsește teatrul în turnee, cu alte două participări importante, în 26 octombrie, ora 18:00, vom trece pragul Festivalului Național de Teatru București, ediția XXXIII, 2023, unde anul acesta am fost selectați să participăm cu spectacolul „LIVADA” de A.P. Cehov, în regia lui Slava Sambriș. Spectacolul se va juca la Teatrul Bulandra, în sala Liviu Ciulei.

Participarea Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava la FNT este deja tradiție, anul trecut fiind prezenți în acest festival cu două spectacole. Interesul spectatorilor pentru acest spectacol este foarte mare, dovadă fiind faptul că biletele puse în vânzare sunt pe cale de epuizare. Biletele sunt puse în vânzare pe platformele de vânzare ale teatrului gazdă, www.blt.ro și www.eventim.ro, precum și la casa de bilete.

Teatrul Municipal Suceava anunță va participa în cadrul Festivalului de Teatru FESTIS organizat de Teatrul Național Satiricus I.L.Caragiale, Chișinău, Republica Moldova, cu două spectacole valoroase cu spectacolul „Occident Express” de Matei Vișniec, în regia lui Alain Timár și cu spectacolul „LIVADA” de A.P. Cehov, în regia lui Slava Sambriș.


Intră acum și în grupul de