Intră acum și în grupul de
În decurs de o lună, tinerii din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au urcat pe cele mai înalte vârfuri din Carpații Orientali. Ei și-au împlinit dorința de a urca pe Munții Rodnei și de a atinge toate vârfurile lui.
În cadrul celei de a Doua Ediții a Taberei Tinerilor Voluntari ATOS de la Slătioara, de la începutul lunii Septembrie, s-a cucerit Vârful Ineu (2279 m). Ascensiunea a pornit din pasul Rotunda, de la o altitudine de 1000 m și, în decurs de 12 ore, s-au urcat aproximativ 1300 m și apoi s-au coborât cu același entuziasm de către 60 de tineri echipați și pregătiți de munte. Vremea a fost splendidă, excelentă de ascensiune. Sus pe vârf tinerii s-au rugat Maicii Domnului și au cântat imnul „Cuvine-se cu adevărat”. Rugăciunea menține vie legătura noastră cu Dumnezeu. E o bucurie duhovnicească și puternice sunt sentimentele și emoțiile care cuprind pe om atunci când se roagă pe înălțimi, în locuri speciale, greu accesibile.
Într-o singură zi, s-au cucerit și alte vârfuri: Ineuț (2222 m) și Roșu (2113 m).
Trofeului mare i-a venit rândul acum în Octombrie. A fost cucerit cel mai înalt vârf din Carpații Orientali – Pietrosul Rodnei (2303 m). 50 de tineri au avut parte din nou de o zi minunată. Muntele s-a descoperit în toată splendoarea sa și au fost cele mai frumoase peisaje montane întâlnite de ei. Urcușul a început de la Mănăstirea Pietroasa, de lângă Borșa. De la început s-a luat Muntele în piept, a fost o escaladare susținută. Pe vârf, deasupra norilor, tinerii au privit de sus în toate zările. Au continuat tradiția și s-au rugat la Maica Domnului, cântând imnul „Cuvine-se cu adevărat” și au cântat și Troparul Sfintei Cruci. A fost o atmosferă de înflăcărare duhovnicească, sentimente de bucurie amestecate cu trăiri de împlinire. A fost cu adevărat un moment unic, de care ne vom aminti mereu: să te rogi sus la înălțime, la 2303 m, în vânt puternic, la 5,3 grade, unde n-ajung mulți oameni! Rugăciunea în genunchi din biserica Mănăstirii Pietroasa, de la poalele muntelui, a fost odihna tuturor.
Aceste trofee completează puternic palmaresul vârfurilor cucerite în Carpații Orientali. Numai anul trecut s-au cucerit vârfurile Gârgălăul Rodnei (2158 m) și Pietrosul Călimanilor (2102 m). Urmează Carpații Meridionali și Carpații Occidentali.
Punem mare preț pe educație și fiecare ieșire în natură se transformă în adevărate lecții de viață, cu acumulări sănătoase de cunoștințe și de imagini care vor alimenta amintirile pe care le vor avea tinerii în viitor despre perioada aceasta minunată a lor.
I-a însoțit pe tineri prietenul bun al ATOS-ului, dl. prof. Marcel Mândrescu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, geograf și expert în geomorfologie (formarea și explicarea actuală a reliefului montan) și în schimbările climatice. A explicat fiecare zonă pe unde s-a trecut, fiecare parte de relief și evoluția în timp a acestuia, cu fauna și flora specifice, ciupercile de pădure. S-au putut observa ușor toate etajele climatice și urmele glaciațiunii. Când a fost vorba de hidrologia alpină, priveliști minunate au fost lacurile glaciare Știol, Lala Mare și Lala Mică, Iezer, dar și Cascada Cailor. Tot relieful glaciar prezentat a stârnit imaginația și curiozitatea. Partea mai puțin plăcută au fost informațiile despre urmele poluării chiar și la înălțimile mari, de 2000 m, unde s-a descoperit plastic. În urma celor explicate, tinerii au conștientizat efectele poluării și ale încălzirii globale asupra climei în general și a celei montane, în mod special.
A meritat din plin tot efortul. Viața e grozavă dacă știi să o trăiești frumos!
Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a dăruit sănătate și putere să reușim în tot ce ne-am propus! Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și încredere! Mulțumim tinerilor noștri pentru că dovedesc mereu că sunt o familie puternică și frumoasă! Cinste lor!
Forța ATOS!!!
Pr. Justinian-Remus A. Cojocar
Intră acum și în grupul de