Intră acum și în grupul de
Trei autoturisme au fost avariate, sâmbătă dimineața, după ce un arbore a căzut din cauza vântului puternic.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un arbore a căzut în municipiul Suceava, pe strada Oituz, evenimentul fiind anunțat la 112 la ora 07:53.
El a precizat că pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare dotată cu echipament specific pentru îndepărtarea arborelui care a căzut pe trei autoturisme parcate în zonă.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, a menționat sursa citată.
Reamintim că tot din cauza vântului puternic, învelitoarea din tablă a sălii polivalente din Gura Humorului a fost smulsă și aruncată până pe șoseaua de centură a orașului.
Intră acum și în grupul de