Intră acum și în grupul de
Într-un sfârșit de săptămână plin de adrenalină, Poiana Stampei a fost din nou gazdă pentru Campionatul Național de Cros. După competițiile pentru copii, juniorii U16 și cadeții U18 care au avut loc săptămâna trecută, weekendul acesta a adus la start competiția destinată juniorilor 1 (U20), tineretului (U23) și seniorilor.
Claudia Ionela Costiuc, legitimată la CSM Dorna Vatra-Dornei, cu dublă legitimare și la CSM București a câștigat medalia de bronz în proba de 4000 de metri la categoria U20.
Această distincție nu doar că îi aduce Claudiei o mândrie personală, ci și o calificare meritată în lotul României de Cros pentru Campionatul Balcanic de Cros, care va avea loc pe 11 noiembrie în Pirdop, Bulgaria. În plus, performanța sa îi asigură un loc la Campionatul European de Cros, programat pentru 10 decembrie la Bruxelles.
Antrenorul Claudei, Cristian Prâsneac de la CSM Dorna Vatra-Dornei, a mărturisit că această alergătoare, specializată în curse de 800 de metri, a participat la Poiana Stampei la o competiție de 4000 de metri și s-a confruntat cu un traseu extrem de dificil din cauza condițiilor meteo nefavorabile, deoarece ploaia căzută cu o zi înainte de start a transformat terenul într-un adevărat provocare pentru toți concurenții.
În final, atât atleta, cât și antrenorul au dorit să mulțumească partenerilor care i-au susținut în această competiție sportivă de excepție, printre aceștia numărându-se CSM Dorna Vatra-Dornei, CSM București, Apa Bucovina, Mol Romania și Hotel Silva Vatra-Dornei.
Intră acum și în grupul de