Camera delictelor de la IJJ Suceava plina cu haine, incaltaminte, covoare, tigari si parfumuri confiscate


Intră acum și în grupul de

În primul trimestru al acestui an, jandarmii suceveni au sacţionat contravenţional un număr de 2.078 de persoane, fiind aplicate 1876 de amenzi şi 202 avertismente scrise, a informat vineri, inspectorul şef al IJJ Suceava, general de brigadă Eugen Şalar.

Acesta a subliniat că au fost constatate totodată, un număr de 102 infracţiuni, au fost prinşi 3 urmăriţi naţional şi s-au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 8090 lei. „În camera de corpuri delicte au fost introduse bunuri ridicate în vederea confiscării cu ocazia constatării de contravenţii la Legea nr. 12/1990 şi Legea 61/1991, în special articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, covoare, ţigări, parfumuri, etc., care se comercializau cu nerespectarea prevederilor legale”, a declarat generalul de brigadă Şalar.

Acesta a precizat că zilnic, în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat, au acţionat pe raza judeţului Suceava, în medie un număr de 58 de jandarmi în cadrul patrulelor mixte cu poliţia, precum şi 46 de patrule independente, activităţile acestora având un caracter preponderent preventiv.

Jandarmii suceveni au mai efectuat 72 de misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice ce au vizat toată gama de adunări publice, pornind de la manifestări culturale, artistice şi religioase, vizite oficiale, continuând cu manifestările sportive şi de protest.

Şeful IJJ Suceava a mai subliniat că în mod independent sau în cooperare cu formaţiunile Salvamont, jandarmii montani au desfăşurat 36 de activităţi de salvare – evacuare a persoanelor aflate în dificultate pe traseele montane. „De asemenea, au fost acordate măsurile de prim ajutor unui număr de 42 persoane accidentate în zona pârtiilor de schi din localităţile Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, ulterior acestea fiind transportate la cea mai apropiată unitate medicală sau predate echipajelor SMURD”, a adăugat generalul de brigadă Eugen Şalar.


Intră acum și în grupul de