Intră acum și în grupul de
Alesul judeţean Ioan Corjuc este singurul consilier al opoziţiei care a participat miercuri la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Suceava, în urma căreia nu s-a reuşit adoptarea unei hotărâri de transfer a şapte drumuri judeţene din administrarea CJ în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) în vederea modernizării în primul pachet de lucrări din PNDI.
Consiliul Judeţean Suceava a fost convocat, miercuri, în şedinţă extraordinară pentru a relua votul asupra unui proiect de hotărâre, respins în şedinţa de marţi, privind transferul a şapte drumuri judeţene din administrarea CJ Suceava în cea a MDRT pe perioada modernizării acestora prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), suma totală prevăzută pentru lucrări fiind de aproximativ 247 milioane de lei (60 de milioane de euro), dar de la şedinţă au lipsit consilierii judeţeni ai opoziţiei, cu excepţia unui membru PSD şi nu a existat cvorumul de două treimi, necesar adoptării unor hotărâri privind patrimoniul, iar proiectul nu a mai fost suspus dezbaterii.
La şedinţă au asistat mai mulţi aleşi locali din zonele traversate de drumurile judeţene care urmează să fie modernizate care au criticat atitudinea opoziţiei de a bloca acest proiect de modernizare a infrastructurii rutiere mai ales că populaţia are nevoie de aceste drumuri.
Consilierul judeţean PSD Ioan Corjuc, a spus că a venit la această şedinţă, riscând excluderea din partid, pentru că nu poate să le spună locuitorilor pe care îi reprezintă că nu a fost de acord cu modernizarea drumurilor.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că lupta politică nu trebuie să afecteze interesele locuitorilor judeţului şi a arătat că a discutat cu majoritatea consilierilor judeţeni ai opoziţiei care i-au spus că sunt de acord cu modernizarea drumurilor respective, dar că au fost opriţi de conducerea partidului să participe la şedinţă.
El a subliniat că judeţul Suceava are o reţea de drumuri judeţene de 1136 de kilometri, din care 300 de kilometri sunt din pământ sau piatră, care este în proces de modernizare dar pentru care este necesară atragerea de fonduri importante.
Flutur a spus că nu ajung doar fondurile europene pentru aceste modernizări şi că din acest motiv a fost iniţiat Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii ce prevede modernizarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene cu credit-furnizor.
Preşedintele CJ Suceava a arătat că deşi acest proiect a fost blocat prin lipsa consilierilor opoziţiei va găsi soluţii pentru executarea lucrărilor. „Nu investim în piscine ci în drumuri. De atâtea ori voi sta de vorbă cu opoziţia până când va înţelege necesitatea”, a spus Flutur. El a mai transmis PSD şi PNL că îşi va lua rucsacul în spate şi va merge din localitate în localitate pentru a spune locuitorilor că opoziţia blochează modernizarea drumurilor judeţene. „O voi spune cu rucsacul în spate în fiecare localitate şi îi aştept pe front pe băieţii din opoziţie”, a mai spus Flutur.
Preşedintele CJ Suceava a adăugat că în CJ Botoşani, judeţ care este inclus în acelaşi pachet cu Suceava, consilierii judeţeni au votat transferarea în administrarea MDRT a drumurilor judeţene ce urmează să fie modernizate prin PNDI şi că din cauză că proiectul este blocat în Suceava suferă şi cei din Botoşani. „Este o ambiţie focalizată pe Suceava. La Suceava nu aprobi, iar la Botoşani da. Pentru PSD şi PNL este o palmă ce o vor primi înapoi de la electorat”, a spus Flutur.
Intră acum și în grupul de