Intră acum și în grupul de
Garda de Mediu Suceava a anunțat, joi seara, că în urma a apariției, joi dimineața, a filmării News Bucovina cu privire la deversări de ape uzate și depozitări de deșeuri de origine animală pe un teren agricol din comuna Dornești, comisari din cadrul G.N.M.-C.J. Suceava s-au deplasat la fața locului, unde s-au constatat deversări neconforme de ape uzate tehnologice provenite din activitatea de abatorizare desfășurată de operatorul AGROLINEVOL S.R.L. Dornești, precum și unele abandonări/depozitări de deșeuri de origine animală.
În consecință, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 100.000 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare.
Prin actul de control încheiat s-au impus măsuri în vederea remedierii deficiențelor constatate, respectiv desființarea conductei de evacuare ape uzate tehnologice, aducerea terenului la folosința inițială, precum și eliminarea conformă a deșeurilor de origine animală, prin incinerare în incineratorul autorizat al societății.
Totodată, întrucât s-a constatat nerespectarea unor condiții impuse prin autorizația de mediu, G.N.M.-C.J. Suceava va proceda la notificarea autorității de reglementare (A.P.M. Suceava) în acest sens, a precizat sursa citată.
Intră acum și în grupul de