IPS Calinic, răspuns ironic unui credincios din Marginea care a constatat că ierarhul evită localitatea deși vin alți episcopi de departe:  Într-o bună zi veți solicita rezidența unui episcop în localitatea dumneavoastră.


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a răspuns ironic unui credincios din Marginea care i-a reproșat că nu participă la evenimente ale bisericii din localitate deși au venit episcopi de la sute de kilometri distanță.

„Părinte Calinic; întreaga comunitate din Comuna Marginea se întreabă de ce sunteți supărat pe ei. În vară, când a avut loc resfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, deși au fost prezenți mai mulți episcopi, 9 la număr, printre care cel al Serbiei și al Italiei au venit de la sute sau chiar mii de km distanță, iar prea sfinția ta (sic!), de la 40 de km, n-ați venit. La fel s-a întâmplat și astăzi, de hramul bisericii, când a fost prezent arhiepiscopul Tomisului, înaltpreasfinția sa Teodosie, care a venit de la 700 de km, iar înaltpreasfinția ta n-ați venit nici de această dată. Aveți ceva cu enoriașii din comuna noastră sau aveți ceva personal cu părintele …..?”, a întrebat credinciosul.

În răspuns, ierarhul s-a întreabat dacă cei din Marginea nu vor cere chiar episcop cu rezidența în localitate.

„Să înțeleg că nu ați fost în vară mulțumiți de prestația celor nouă episcopi, iar acum de cea a Înaltpreasfințitului Teodosie, de ar mai fi fost nevoie de un al zecelea, respectiv de un al doilea? Este posibil ca într-o bună zi să invitați întreg Sfântul Sinod, însă nici acest lucru să nu vă mulțumească, de va lipsi Patriarhul Ecumenic. La câte slujbe arhierești ați avut în ultimii trei ani, într-o bună zi veți solicita rezidența unui episcop în localitatea dumneavoastră. Nu este exclus!”, a răspuns IPS Calinic.


Intră acum și în grupul de