Intră acum și în grupul de
Traficul de droguri de mare risc nu cunoaşte limită de vârstă, iar acest lucru a aratat-o pe parcursul zilei de miercuri un bărbat de 50 de ani din Gura Humorului.
Acesta a fost prins, miercuri seară, în jurul orelor 18:00, de către lucrătorii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava (B.C.C.O.) chiar în timp ce încerca să vândă cantitatea de 86 de grame de haşiş contra sumei de 900 de euro.
În baza probatorului întocmit de BCCO Suceava s-a stabilit că traficantul s-a apucat de afacerea cu droguri la finele lunii martie când a procurat şi apoi a încercat să valorifice cantitatea de 100 de grame haşiş unor posibili consumatori, care însă nu au avut posibilitatea cumpărării întregii cantităţi, aşa cum condiţiona bărbatul.
Cercetările efectuate ulterior flagrantului şi percheziţia domiciliară i-au determinat pe procurori să-l reţină pe vinovat pentru 24 de ore, iar joi acesta a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă.
Intră acum și în grupul de