Poliția Suceava recomandă șoferilor să se informeze cu privire la traseul de  deplasare și să echipeze vehiculele cu anvelope de iarnă


Intră acum și în grupul de

Având în vedere faptul că deja în unele zone ale județului s-au înregistrat precipitații sub formă de ninsoare, polițiștii suceveni recomandă conducătorilor auto sa aibă montate la autovehicule anvelopele de iarnă, a transmis, sâmbătă, Poliția Județeană Suceava.

Mai mult, potrivit sursei citate, prognozele meteo pentru perioada următoare indică un risc crescut  de manifestare a unor fenomene meteo precum lapovița, poleiul sau chiar ninsoarea.

Poliția Județeană Suceava arată că legislația din România nu prevede o dată la care este obligatoriu ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă, dar acest tip de pneu este obligatoriu atunci când se patrunde pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de perioada din an.

Din acest motiv polițiștii recomadă să nu fie ignorată importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatura de sub 7-8 grade Celsius sa rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.

Anvelopele de iarnă pot fi recunoscute, in general, după marcajul M+S, care se mai prezintă și sub formele M&S / M.S.  Înainte de a monta anvelopele, se recomandă să verificăm anul fabricației (DOT) și adancimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură.

La pneurile concepute special pentru circulația în sezonul rece, indicatorul de uzură este poziționat astfel încât să marcheze o adancime a profilului de aproximativ 4 milimetri. In cazul unui control in trafic, dacă se constată că indicatorul de uzură este expus, legislația din Romania incadrează această situație in categoria „deficiență majoră” și sunt prevăzute sancțiuni pentru conducătorul auto.

Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zapadă și scade distanța de frânare.

 Amenda pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna este prevăzută în clasa a IV a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, respectiv între 1.305 lei și 2.900 de lei), reținându-se și certificatul de înmatriculare al autovehiculului, fiind eliberată o dovada înlocuitoare, fără drept de circulație.

I.P.J. Suceava recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și tronsoanele de drum pe care le vor parcurge.

 Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic  – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE când circulați în condiții de ninsoare, ceață, ploaie, polei

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca, pe timp de ploaie sau ceață, luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.

De asemenea, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. Obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când pe drum apare o situaţie de pericol. Regula este valabilă pentru toate categoriile de drumuri. Se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă oferă o vizibilitate foarte bună. Este necesar ca ștergătoarele și instalația de climatizare să funcționeze perfect. Pe timp de ceaţă, mai ales pe drumurile din zone deluroase sau montane, diferenţele de temperatură cauzate de parcurgerea traseului la altitudini mai mari sau mai mici, provoacă aburirea oglinzilor laterale.

Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculul din faţă astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte subit.

Nu frânaţi brusc!

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare.

Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile!

Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule!

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări în locuri nepermise.

În cazul rămânerii în pană, pe timp de ceață, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul. Reamintim obligația conducatorilor de autovehicule cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenții la vehiculul care se afla pe partea carosabilă a drumului public. Recomandăm și celorlalți conducatori auto să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceață.

Respectați-vă partenerii din trafic! Mare atenție la pietoni și bicicliști.

           Având în vedere specificitatea anotimpului, dar şi previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de carosabil umed. De asemenea, există posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ploaia și temperaturile reduse, în special seara și în zonele montane ale județului.

           Mai trebuie precizat că aceste condiții meteo impun o manieră specială de conducere a autovehiculelor. Aderenţa scăzută a pneurilor la suprafaţa de rulare şi vizibilitatea redusă trebuie să-i determine pe cei de la volan să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză mult redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi – foarte important – să evite efectuarea depăşirilor… Cele mai complexe şi periculoase manevre în trafic!

           Nu în ultimul rând, având în vedere cazuistica înregistrată dar și pericolele generate de acest comportament în trafic, polițiștii avertizează cu privire la atenția pe care trebuie să o manifestăm atunci când conducem vehicule. Alte preocupări atunci când suntem la volan (vorbitul la telefon, accesarea comenzilor radio, realizarea de filmări cu diverse mijloace tehnice, etc.) ne pot distrage atenția, doar și câteva secunde putând fi determinante.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii, trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă, sunt mai puţin vizibili în trafic. De aceea, trebuie să evite deplasările pe partea carosabilă, iar atunci când sunt nevoiţi să o facă, să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii reflectorizante, să se angajeze în traversarea străzii doar prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător şi numai după o temeinică asigurare.

Poliţiştii suceveni urează tuturor participanţilor la trafic drum bun şi fără evenimente rutiere!


Intră acum și în grupul de