Intră acum și în grupul de
Poliția Suceava a anunțat că în ultima perioadă a intensificat verificările transporturilor de material lemnos arătând că este cunoscut faptul că în sezonul rece, în special în mediul rural, încălzirea multor locuințe se face prin sobe cu material lemnos.
„În aceste condiții polițiștii au intensificat activitățile de verificare, tocmai pentru ca persoanele de bună credință care ar dori să achiziționeze lemn să nu cadă victime ale unor fapte de înșelăciune sau alte infracțiuni asociate procesului de comercializare a materialului lemnos”, a comunicat Poliția Județeană Suceava.
În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul mai multor structuri au desfășurat operațiuni extinse pentru verificarea și controlul activităților din domeniul silvic, atât în unitățile economice specializate, cât și în privința transportului materialului lemnos pe drumurile publice.
Din informațiile furnizate de Poliția Rutieră, au fost identificate și sancționate mai multe cazuri de transport și comerț ilicit de material lemnos. Până în prezent, au fost confiscate peste 220 de metri cubi de cherestea și lemn molid, evaluată la aproximativ 100.000 de lei. În plus, au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010.
Unul dintre incidente a avut loc la data de 17.11.2023, ora 12:20, când polițiștii SPR 4 Gălănești au oprit pentru control o autoutilitară ce transporta cherestea și lemn molid pe un drum comunal din comuna Gălănești. Șoferul, un bărbat de 40 de ani, nu deținea aviz de însoțire conform prevederilor legale, iar după inventarierea materialului lemnos, s-a constatat o neregularitate de 0,96 mc cherestea și 3,44 mc lemn molid. Șoferul a fost sancționat, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat autorităților silvice.
Alte incidente similare au avut loc la data de 17.11.2023 în localitățile Vicovu de Sus și Gălănești, precum și la data de 16.11.2023 în diverse locații din județul Suceava. În aceste cazuri, autoutilitarele controlate transportau cantități de material lemnos care diferă semnificativ față de avizele de însoțire emise.
Pentru prevenirea și combaterea acestor activități ilegale, polițiștii au dispus sancțiuni contravenționale, confiscarea materialului lemnos și măsuri administrative, precum reținerea certificatelor de înmatriculare și aplicarea unor amenzi substanțiale.
De asemenea, în cadrul acțiunii „Scutul Pădurii”, desfășurată la depozitul unei societăți din comuna Cârlibaba, polițiștii și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au descoperit diferențe semnificative între stocurile teoretice și cele reale, aplicând sancțiuni contravenționale și confiscând materialul lemnos în plus.
Poliția avertizează asupra respectării legislației silvice, anunțând că acțiunile și controalele vor continua în perioada următoare pentru identificarea și sancționarea celor care încalcă normele în vigoare.
Intră acum și în grupul de