Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Lucian Harșovschi a transmis firmelor de construcții care au contracte de lucrări pentru modernizarea sau reabilitarea străzilor din municipiul Suceava că nu acceptă nicio scuză privind nerespectarea graficelor de lucrări.
„Ați avut o vară întreagă. Ați început în iulie și timp de patru luni de zile s-a stat și s-a așeptat”, a reproșat viceprimarul unui constructor de pe strada Luceafărului.
El le-a transmis că acum este contract nou, care prevede penalități și că va face propunere de sancționare.
Harșovschi a subliniat că lucrările s-au lungit prea mult și că locuitorii din zonă au suferit prea mult.
În discuția cu un localnic, viceprimarul a spus că firmele se plâng că nu au oameni suficienți, dar că aceasta nu e problema Primăriei care a încheiat cu firma un contract și aceasta trebuie să-l respecte.
Viceprimarul a discutat cu angajații care care turnau asfalt și le-a spus că se pare că doar împinși de la spate lucrează.
„Doar împinși de la spate se fac anumite lucruri și nu cred că e normal. Voi transmite clar conducerilor acestor societăți comerciale cu care avem noi contract că așa nu mai merge și că trebuie să respecte termenele. Au un contract nou și dacă nu vor respecta termenele nu vor mai putea veni la următoarea licitație și vom aplica penalități. Voi face această propunere cu mâna mea și dacă nu vor înțelege vor suporta consecințele”, a spus Lucian Harșovschi.
Viceprimarul a remarcat că înainte de prima ninsoare, vineri, i-a luat hărnicia pe constructori și au încercat să finalizeze lucrările pe strada Luceafărului și că între timp nins. iar acum utilajele stau în zăpadă după ce timp de 4 luni s-au mișcat foarte- foarte încet.
„Din păcate, este puțin probabil să finalizeze lucrările anul acesta, dar pe noul contract voi fi și mai categoric, iar dacă nu se respectă condițiile, vor avea de suferit și constructorii, nu doar sucevenii din cauza lor. Continuăm din primăvară, dar nu în ritmul acesta!”, a promis Lucian Harșovschi.
Intră acum și în grupul de