Intră acum și în grupul de
Angajații Serviciului de Ambulanță Județean Suceava au protestat, marți, față de faptul că nu li se recunosc condițiile de muncă prin noua lege a pensiilor votată, luni, de Camera Deputaților.
Liderul sindical al SAJ Suceava a spus că în prezent cinci lideri sindicali din țară au declanșat greva foamei.
El a arătat că toți știu că în fiecare zi de muncă riscă să nu se mai întoarcă acasă având o profesie ce impune riscuri.
„La fiecare solicitare suntem expuși”, a explicat acesta arătând că echipajul de ambulanță riscă să fie molestat.
„Lucrăm în ploaie, în frig, pe caniculă. După cum bine știm este un serviciu cu condiții deosebite. Suntem expuși la boli profesionale, transportând tot felul de pacienți”, a spus liderul sindical.
Angajații sunt nemulțumiți de nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de luni, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.
Greviștii cer o întâlnire de urgență cu prim-ministrul României Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, Alfred-Robert Simonis, președintele Comisiei pentru Muncă și protecție socială, Adrian Solomon, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona-Bucura Oprescu și ministul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru a stabili modalitatea de soluționare a revendicărilor sindicale și pentru a se găsi soluții care să rezolve situațiile cu care se confruntă serviciile de ambulanță.
Intră acum și în grupul de