Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat printr-un comunicat de presă că de Ziua Bucovinei va fi sfințit de cei doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, Palatului Dornelor, fostul „Cazinou al Băilor” din Vatra Dornei.
Decizia de a schimba denumirea clădirii din Cazinoul Băilor în Palatul Dornelor vine după ce IPS Calinic a fost atenționat, recent, de un enoriaș că va genera discuții aprinse sfințirea unui cazino, iar ierarhul răspuns că acest edificiu nu a avut niciodată statutul unui cazinou, deoarece în interiorul lui nu s-au jucat niciodată jocuri de noroc, ci a funcționat ca un spațiu de recreere, în care se organizau diferite activități cultural-artistice.
„După renovare și redeschidere, cazinoul va funcționa drept centru muzeal multicultural. Așadar, voi sfinți acest centru”, sublinia IPS Calinic.
Potrivit comunicatului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, după slujba de sfințire a edificiului care va începe la ora 11:00, se vor rosti alocuțiuni, iar apoi se va desfășura între orele 12:00 – 13:30 Ședința solemnă a Consiliului Județean Suceava.
După amiaza, între orele 17:00 – 18:30 va fi un Concert inaugural urmat de un program artistic organizat de Centrul Cultural Bucovina.
Fostul Cazino, care va fi redenumit Palatul Dornelor, va putea fi vizitat între orele 10:00 – 14:00 și 15:00 – 23:59 – Sala Boltită de la demisolul Palatului cu ultima intrare la 23:30 și 19:00 – 23:59 – Întreg centrul muzeal; ultima intrare la 23:30.
Vizitatorii sunt rugați să respecte orarul de vizitare al Centrului Muzeal și și se atrage atenția că pe tot parcursul ceremoniei, vizitarea de către publicul larg se va face doar la demisolul clădirii, în Sala Boltită, unde sunt amenajate expoziții.
Vizitatorii vor putea urmări ceremonia pe ecranul montat pe Strada Republicii urmând ca după ora 19:00, întregul ansamblu muzeal să fie deschis publicului larg, cu precizarea că accesul în interiorul clădirii se va face în grupuri compacte pentru a nu se crea aglomerație.
Clădirea care poartă astăzi denumirea de Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” a cunoscut perioade înfloritoare, dar și încărcate de zbucium, notează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în vremea împăratului Franz Joseph, după proiectul arhitectului vienez Peter von Brand. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea a fost ridicată între 1896 și 1898 și inaugurată la 10 iulie 1899. Afectată puternic în timpul celor două Războaie Mondiale, au existat două încercări de reabilitare, în anul 1926 și în 1960, intervențiile dovedindu-se a fi minimale. În anul 1948, clădirea a fost naționalizată, trecând în proprietatea statului, iar în 1988 aceasta a fost dezafectată din cauza stării avansate de degradare.
Lucrările se reabilitare au început în data de 15 aprilie 2019 și au fost finalizate în data de 15 noiembrie 2023.
Consolidarea și restaurarea clădirii monument „Cazinoul Băilor” cu schimbarea destinației în centrul muzeal „Cazinoul Băilor” al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, este un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, arată sursa citată.
Intră acum și în grupul de