Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur a primit, marți, de Ziua Bucovinei, la sfințirea Cazinoului din Vatra Dornei distincția ”Crucea Patriarhală” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Distincția a fost oferită ca recunoștință față de implicarea lui Gheorghe Flutur la realizarea acestui proiect de restaurare a Cazinoului din Vatra Dornei și pentru întreg sprijinul acordat multiplelor parteneriate cu biserica.
„Sunt emoționat de recunoștința Bisericii Ortodoxe Române, a Patriarhiei și a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Mulțumesc pentru onoranta distincție. Ca șef al administrației publice județene vreau să o împart cu concetățenii mei din acest județ”, a spus Flutur.
Crucea Patriarhală este cea mai înaltă distincție acordată de Patriarhia Română, fiind conferită de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea ierarhilor eparhioți, clericilor și mirenilor cu o activitate meritorie îndelungată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic.
Crucea Patriarhală a fost instituită în anul 1925 de patriarhul Miron Cristea și reprezintă o răsplată pentru cei care au adus un ajutor substanțial Bisericii Ortodoxe Române sau sunt un exemplu de moralitate creștin-ortodoxă. În Biserica Ortodoxă Română, conform articolului 147, alineatul 1 din Statutul actual al BOR, „pentru activitate meritorie îndelungată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic, la propunerea Chiriarhilor, Patriarhul acordă distincția „Crucea Patriarhală” pentru clerici și mireni, cu Gramată.”
Intră acum și în grupul de