Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vorbit, marți, în cadrul ședinței solemne a Consiliului Județean Suceava și despre parteneriatul Biserică-administrație locală subliniind că aceasta are rezultate palpabile și a făcut referire și la nevoia găsirii unei soluții pentru retrocedarea proprietăților Bisericii.
„Dorim să arătăm țării întregi și lumii că se poate salva o clădire-monument, capodoperă arhitecturală cum este acest loc, dacă este voință, înțelepciune și unitate. Relația dintre Biserică și stat și autoritățile publice a funcționat și eu cred că așa cum a dat rezultate vreau să încurajez să avem cât mai multe astfel de exemple de succes”, a spus Flutur.
El a menționat că dorește să încurajeze parteneriatul cu Biserica și a arătat că monumentul redat comunității va fi un loc de refugiu pentru hrană spirituală.
„Vorbim aici de palatul de cură, de vindecare. Noi, românii, avem nevoie de vindecare. Această clădire era făcută pentru cei care vin în stațiune să se vindece, să se liniștească. Eu cred și trebuie să recunoaștem, că avem nevoie. Dorna își deschide porțile pentru o stațiune care liniștea, care vindeca și sunt convins că va face în continuare acest lucru. Această clădire va fi un loc de refugiu pentru hrană spirituală, pentru concerte, pentru întâlniri”, a spus președintele CJ Suceava.
El a mulțumit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, pentru vorbele profude, sincere și pragmatice și, în general, pentru pragmatismul relației pe care o are cu ierarhul.
„Am văzut o rană neînchisă spusă la microfon: retrocedările. Știm și trebuie să acceptăm că există această rană. Așa cum am găsit soluții la atâtea, va trebui să găsim soluții și la asta”, a spus Flutur.
După această declarație Gheorghe Flutur a fost aplaudat de IPS Calinic și PS Damaschin și preoții și călugării care îi însoțeau.
Ulterior, Gheorghe Flutur i-a conferit Patriarhului BOR, PF Daniel, distincția „Meritul Bucovinei”, aceeași distincție fiind acordată și IPS Calinic și PS Damaschin Dorneanul.
Intră acum și în grupul de