Primarul din Sucevița, demis prin ordin al prefectului după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare


Intră acum și în grupul de

Prefectul  de Suceava, Alexandru Moldovan, a semnat, miercuri, ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a acestuia a mandatului de primar al comunei Sucevița al lui Dorin – Ioan Pînzar, ca urmare a condamnării acestuia la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, conform Deciziei Curții de Apel Suceava – Secția penală nr. 1642 pronunțată la data de 23.11.2023 în dosar nr. 3019/285/2022.

Pe durata vacanţei funcţiei de primar al comunei Sucevița atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către viceprimarul comunei Sucevița.

„Prefectul îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcţionării autorităţii administraţiei publice în condiţii de imparţialitate, fără a fi pusă în discuţie crearea unui raport de subordonare între primar şi prefect şi fără ca prefectul să se substituie unei instanţe judecătoreşti în înfăptuirea justiţiei. Ordinul emis de prefect în exercitarea acestei atribuţii legale este un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi subiective, în sensul că prin acesta se ia act de o situaţie juridică preexistentă, clarificându-se şi definitivându-se astfel raporturi juridice stabilite anterior, prin alte acte juridice”, a transmis Prefectura Suceava.

Curtea de Apel Suceava a decis, în data de 23 noiembrie, condamnarea la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de doi ani, a primarului comunei Sucevița, Dorin Ioan Pînzar, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Pînzar fusese condamnat, în aprilie, de Judecătoria Rădăuți la pedeapsa de 250 zile – amendă penală, respectiv la 15.000 de lei. Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi împotriva Sentinţei penale nr. 351 din 12.04.2023 a Judecătoriei Rădăuţi pronunţată în dosarul nr. 3019/285/2022 și a desființat în totalitate sentinţa penală, iar în rejudecare a dispus condamnarea lui Pînzar Dorin Ioan la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului Pînzar Dorin Ioan pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data pronunţării deciziei. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Marginea sau la Primăria Moldoviţa (instituţia în care urmează a se presta munca urmând a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Suceava).


Intră acum și în grupul de