Produsele pascale, in atentia inspectorilor CJPC Suceava


Intră acum și în grupul de

Pentru că se apropie Paştele, inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava stau cu ochii pe produsele alimentare specifice acestei sărbători respectiv carne preambalată (în special de miel), cozonac, produse de patiserie, ciocolată şi produse de cacao, vopsea de ouă, vin, precum şi produsele alimentare de post, peşte şi preparate din peşte.

“Perioada premergătoare sărbătorilor reprezintă un moment de vârf pentru activitatea comercială, astfel că în această perioadă, desfășurăm acţiuni de control privind modul de comercializare a produselor specifice Sărbatorii Pascale”, informează şeful CJPC Suceava, comisar-şef Elena Oanea, care atrage atenţia consumatorilor să achiziţioneze acest tip de produse numai din locuri autorizate. “Produsele expuse la vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor, la tarabe, chiar dacă sunt vândute la un preț mai mic, reprezintă un risc pentru consumatori”, explică şeful CJPC Suceava.


Intră acum și în grupul de