Intră acum și în grupul de
ISU Suceava a transmis, marți, prin intermediul purtătorului de cuvânt, maior Alin Găleată, unele precizări ca urmare a unor informații apărute în spațiul public.
Astfel, potrivit sursei citate, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul instituției noastre a desfășurat în ultima perioadă controale tematice inopinate la operatori economici din categoria baruri, cluburi, discoteci.
„În zilele de 10 noiembrie și 1 decembrie a.c., în urma activităților amintite mai sus, efectuate la două cluburi din municipiul Suceava, au fost constatate mai multe nereguli. Astfel, în data de 10 noiembrie au fost identificate în interiorul obiectivului, prin numărare, peste 690 de persoane, depășindu-se numărul maxim de utilizatori permis cu mai mult de 10%, conform documentației tehnice care a stat la baza eliberării autorizației de securitate la incendiu, în care sunt prevăzute doar 600 de persoane. De asemenea, în data de 1 decembrie, au fost identificate în interiorul obiectivului, prin numărare, 245 de persoane, depășindu-se, astfel, numărul maxim de utilizatori permis cu mai mult de 10%, conform documentației tehnice care a stat la baza eliberării autorizației de securitate la incendiu, în care sunt prevăzute doar 149 de persoane”, se arată în comunicat.
Ca urmare, pentru încălcarea prevederilor Art. 19, lit. c) din Legea nr. 307/12.06.2006, cu modificările ulterioare, coroborat cu Art.3, alin. 2, lit. a) din HGR nr. 915/3.11.2015, a fost aplicată, pentru fiecare agent economic, o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 100.000 lei și sancțiunea complementară de oprire a activității și de sigilare a spațiilor respective, pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice.
„Pe lângă dispunerea măsurii complementare de mai sus, s-au constatat următoarele nereguli tehnice: nefuncționarea tuturor lămpilor din componența instalației de securitate la evacuare (la ambele obiective); blocarea/îngustarea căilor de evacuare și acoperirea acestora cu elemente decorative-draperii; îngreunarea accesului la un hidrant interior de incendiu, pe calea de evacuare erau amplasate obiecte (oglinzi și covoare) care puteau împiedica evacuarea ( la clubul controlat în data de 10 noiembrie); scările de pe căile de evacuare placate cu material combustibil; fumatul într-un spațiu neconform; instalația electrică exploatată cu defecțiuni și improvizații; neverificarea instalației electrice (la clubul controlat în data de 1 decembrie)” se arată în comunicat.
De asemenea, au mai fost și alte nereguli organizatorice constatate cu privire la neîntocmirea actelor de autoritate, lipsa în contractul de închiriere a obligațiilor părților pe linia apărării împotriva incendiilor (în data de 10 noiembrie) și neîntocmirea actelor de autoritate, neîntocmirea fișei de obiectiv, neafișarea planului de evacuare (în data de 1 decembrie). Pentru toate aceste nereguli, inspectorii de specialitate ai instituției noastre au aplicat avertismente.
Maior Alin Găleată a menționat că încă din data de 23 octombrie, când un alt club din municipiul Suceava a fost închis (21 octombrie) pentru încălcarea prevederilor din Legea 307/12.06.2006 și din HGR nr. 915/3.11.2015, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a transmis un comunicat de presă în care se preciza: „Este cunoscut faptul că, în această perioadă, unitățile de învățământ desfășoară balurile specifice în spații ale operatorilor economici încadrați în categoria baruri, cluburi, discoteci. În consecință, deoarece securitatea utilizatorilor este primordială, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava va continua aceste controale tematice și în perioada următoare. Scopul acestor acțiuni nu este sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare utilizator.”
Intră acum și în grupul de