Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, că a semnat autorizația de construire pentru reţeaua de gaze naturale a asocierii Boroaia – Fântâna Mare – Bogdănești, un proiect în valoare de peste 20 milioane de euro, 103 milioane lei. Reţeaua are o lungime de 103 km și sunt beneficiare peste 4100 de locuințe. Acest program este finanţat prin Ministerul Dezvoltării și este cuprins în programul Programul Național de Investiții Anghel Saligny, un program care în județul Suceava finanțează 55 de primării. Recent, Flutur a mai semnat autorizații de construire pentru rețele de gaz în localitățile Adâncata, Hânțești, Salcea, Verești, Udești, Liteni și Fântânele.
„Aștept în continuare și celelalte localități să-și finalizeze documentația pentru că este o mare așteptare din partea populației. Reamintesc faptul că județul Suceava are programe pentru gazul metan în momentul de față de peste 270 milioane de euro și pe lângă cele 55 de primarii beneficiare a acestui program mai avem 4 localități beneficiare ale unui program european pentru gaz metan, e vorba de Vama, Frumosu, Vatra Moldoviței și Moldovița”, a spus Flutur.
El a mai declarat că în cursul zilei s-a depus la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), solicitarea de aprobare a racordului la gaz metan a municipiului Vatra Dornei.
„În municipiul Vatra Dornei în acest an s-a construit o rețea de 30 km de aducțiune de gaze naturale, s-au făcut probele de presiune, gazul metan este ajuns la marginea orașului, și săptămâna viitoare cei de la ANRE au spus că vor da drumul la flacără la cei care s-au racordat. Este important că se poate lucra și pe timp de iarnă la îngroparea conductelor de gaze naturale în aşa fel încât toate primăriile beneficiare să valorifice timpul de lucru în perioada următoare”, a spus Flutur.
Intră acum și în grupul de