Muzeul Național al Bucovinei vrea să preia spațiul unde funcționează Galeria de Artă și Societatea Scriitorilor Bucovineni și să amenajeze o Galerie de Artă Contemporană  


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava urmează să aprobe în ședința din 14 decembrie darea în folosință gratuită Muzeului Național al Bucovinei a spațiului în care funcționează în prezent Galeria de Artă „Ion Irimescu”, dar și Societatea Scriitorilor Bucovineni, urmând să amenajeze acest spațiu în mod corespunzător pentru o galerie de artă contemporană și care să devină și un punct de atracție.

Spațiul respectiv are 224,55 mp și urmează să fie dat în folosință gratuită pentru zece ani Muzeului Național al Bucovinei care a cerut însă spațiul pentru o perioadă de 49 de ani.

Primarul Ion Lungu arată în expunerea de motive că Muzeul Național al Bucovinei a solicitat darea în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 ani, a unui spațiu cu altă destinație decît locuință, proprietate privată a Municipiului Suceava, spațiu ce este ocupat în prezent de Galeria de Artă „Ion Irimescu”, SC Monumental SRL și Asociația Scriitorilor Bucovineni.

„Muzeul Național al Bucovinei este cel mai reprezentativ operator cultural muzeal din județul Suceava, încercând să satisfacă o paletă cât mai largă de gusturi culturale, fiind o instituție care dorește să fie utilă publicului sucevean cât și turismului din municipiul Suceava dorind o galerie de artă competitivă, care să satisfacă nevoile artiștilor suceveni, iar pe de alta, să reprezinte un nou punct de atracție în contextul creșterii ponderii culturii în ansamblul dezvoltării turistice a Bucovinei. În acest moment, pe raza județului Suceava nu există nici un muzeu de artă contemporană, iar lipsa unei galerii de artă și, implicit, a unor expoziții de artă contemporană reprezintă un minus pentru imaginea județului Suceava, atât pentru creatorii locali, cât mai ales pentru elevi, publicul larg și turiști”, arată Ion Lungu.

Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a apreciat că prin crearea unei galerii de artă contemporană imaginea de ansamblu a culturii sucevene ar avea de câștigat imediat și, cu siguranță, și imaginea turistică a zonei.

„Fără artă contemporană, nici un turist nu poate aprecia gradul de deschidere a unei comunități, gradul de civilizație și, implicit, gradul de dezvoltare culturală a unei comunități. În același timp, Muzeul de Istorie din Suceava ar fi degrevat de o parte a expozițiilor de artă contemporană și, cu siguranță, s-ar putea pune în valoare, incontestabil mai bine, creația locală și, în sens mai larg, europeană”, a explicat Emil Ursu.


Intră acum și în grupul de