Intră acum și în grupul de
Vorba din bătrâni, “Frate, frate dar… brânza-i pe bani!” a fost înţeleasă cel puţin ciudat de patru fraţi din localitatea Arbore, judeţul Suceava care s-au luat la bătaie cu cuţite şi bare metalice chiar în centrul comunei în care locuiesc.
Scandalul a izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor declaraţii făcute de unul dintre membrii familiei într-un proces aflat pe rol.
În ajutorul uneia dintre tabere a sărit şi un om al satului de 55 de ani, astfel că scandalul s-a transformat repede din injurii în bătaie în toată regula.
Autorii nu au putut fi potoliţi decât de organele de ordine chemate în ajutor de localnicii speriaţi.
Poliţiştii au stabilit că cei patru fraţi s-au aliat doi câte doi, împotriva celorlalţi într-un proces. Astfel, în momentul în care cele două tabere s-au întâlnit din întâmplare prin centrul comunei, scandalul a fost gata.
În urma bătăii, doi dintre aceştia, având vârstele de 38 şi 56 de ani, au fost transportaţi de urgenţă la spital după ce au fost loviţi de fraţii lor cu cuţitele şi nişte bare metalice pe care le aveau în căruţa cu care se deplasau.
Conform purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru “victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru acordarea de îngrijiri medicale, prezentând mai multe fracturi, traumatisme cranio cerebrale, plăgi zdrobite şi plăgi pe scalp, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală, urmând ca în funcţie de rezultatul examinării medico-legale a victimelor să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural”.
Intră acum și în grupul de