O cabană în contrucție și un foișor au ars la Mănăstirea Humorului într-un incendiu


Intră acum și în grupul de

ACTUALIZARE:

Incendiul a fost lichidat la ora 11:30, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Știrea inițială:

Un incendiu  izbucnit duminică dimineața în localitatea Mănăstirea Humorului, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată.

El a spus că evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 6:25, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari de la subunitățile din Gura Humorului și din Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Cornu Luncii, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție ardeau generalizat o cabană în construcție și acoperișul unui foișor, cu pericol de propagare la vecinătăți.

În incendiu au ars ambele construcții, din lemn, pe o suprafață de aproximafiv 300 mp, iar din fericire nu s-au înregistrat victime.

La ora publicării știrii, pompierii lucrau pentru lichidarea ultimelor focare și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului, după care vor stabili și cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor.


Intră acum și în grupul de