Udrea, Boc si Futur ii dau o gura de oxigen primarului PNL de Gura Humorului (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Premierul României, Emil Boc a fost prezent sâmbătă, la Gura Humorului, la semnarea a două proiecte cu finanţare pe Programul Operaţional Regional (POR), proiecte ce vor fi derulate de primăria din Gura Humorului. De faţă au prezenţi şi ministrul Dezvoltării Regionale, dna Elena Udrea şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Primul ministru nu a scăpat momentul să îl laude pe Flutur pentru modul în care ştie să atragă fonduri la Suceava şi a declarat că județul Suceava are foarte multe şanse să ajungă ca în foarte scurt timp să atragă un miliard de euro din fonduri europene arătând că autoritățile din acest județ sunt un model ce trebuie de urmat pentru atragerea de finanțare europeană.

Emil Boc a explicat că din punctul său de vedere marea provocare și marea problemă actuală o reprezintă implementarea contractelor semnate pentru proiecte cu finanțare europeană.

”Domnul Flutur se îndreaptă direct și sigur spre miliardul de euro atras din fonduri europene în județ ceea ce dovedește că aici vorbim despre autorități judeţene şi locale responsabile”, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Best Western Bucovina, premierul Emil Boc. El a mai arătat că în perioada următoare principala provocare este implementarea proiectelor cu finanțare europeană precizând că din cele 12 miliarde de euro contractate s-au făcut plăți efective de peste 2,3 miliarde de euro, cea mai mare parte fiind reprezentată de prefinanțări.

Premierul a ţinut să menționat şi faptul că este necesară și implicarea puternică a autorităților locale, exemplificând cu proiectul depozitului ecologic de deșeuri din județul Suceava unde lucrările au fost începute înainte de obținerea finanțării, iar acum se fac decontările.

”Din păcate, această practică este singulară în România”, a mai spus premierul care a făcut apel la preşedinţii de Consilii Judeţene să nu piardă timpi preţioşi în atragerea de fonduri. „Cer si altor preşedinţi de CJ să urmeze exemplul lui Flutur. Actualmente mare provocare a administraţiilor locale o reprezintă implementarea proiectelor de aproximativ 12 miliarde de euro. Foarte multe administraţii asteaptă ca banii sa vină şi ne trezim că licitaţiile durează foarte mult şi ajungem să pierdem banii. Fac un apel să se accelereze accesarea fondurilor”, a ţinut să precizeze primul-ministru. El a mai arătat că România are în acest fel o șansă în plus să-și accelereze creșterea economică prin absorbția de fonduri europene.


Intră acum și în grupul de