Intră acum și în grupul de
Șase persoane au necesitat îngrijiri medicale, marți dimineața, în urma unui accident rutier petrecut pe raza orașului Liteni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, în accident au fost implicate un microbuz de transport persoane și o autoutilitară.
Șase persoane au necesitat îngrijirii medicale, toate conștiente și cooperante.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a patru echipaje SAJ.SUCEAVA
Toate cele șase victime (patru din microbuz și două din autoutilitară) au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, a precizat sursa citată.
Intră acum și în grupul de