Intră acum și în grupul de
Întors în ţară pentru a petrece sărbătorile pascale, un tânăr de 29 de ani a constatat marţi seară, când a ajuns la locuinţa din comuna suceveană Pătrăuţi, că a fost prădat de hoţi, aşa că a alertat imediat poliţiştii.
Cercetările efectuate de aceştia au stabilit că victima a fost plecată din ţară, începând cu luna septembrie a anului trecut, împreună cu familia, la muncă în Grecia.
Când a revenit acasă a observat că sistemul de închidere al uşii de la intrare este forţat iar din casă au dispărut 6 pături, 3 perne, un storcător de fructe, o cafetieră, o drujbă electrică şi o butelie de aragaz, paguba totală ridicându-se la valoarea de peste 20 de milioane de lei vechi.
Conform IPJ Suceava “cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”.
Intră acum și în grupul de