Bărbatul prins sub pământ după prăbușirea unui mal al fântânii pe care o curăța la Pojorâta, scos în viață de pompierii suceveni


Intră acum și în grupul de

Bărbatul care a fost îngropat sub un mal de pământ și pietriș la Pojorâta a fost scos în viață de pompieri după o intervenție de circa opt ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, victima, un tânăr în vârstă de 30 de ani, a fost găsită la o adâncime de aproximativ 8 metri, fiind acoperită de un strat de piatră de peste 5 metri înălțime.

El a spus că după aproximativ 8 ore de muncă asiduă, pompierii au reușit să ajungă la tânărul îngropat care este conștient și cooperant fiind evacuat și preluat de cadrele medicale.

Tânărul a fost surprins, sâmbătă, la prânz, de un mal de pământ, în localitatea Pojorâta în timp ce împreună cu alți doi bărbați lucra pentru curățarea unei fântâni, iar malul acesteia s-a surpat peste el.

La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice acestui tip de intervenție. De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

În sprijinul echipajelor, la locul evenimentului au intervenit și două buldoexcavatoare, de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență Pojorâta.

Astfel, s-a săpat până la o adâncime de aproximativ patru metri cu ajutorul buldoexcavatoarelor s-au consolidat malurile și apoi s-au continuat săpăturile manual până când a fost extras tânărul surprins de prăbușirea malului de pământ.

Tânărul a fost preluat de ambulanța SMURD TIM și transportat la UPU Suceava.


Intră acum și în grupul de