Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, de la Aeroportul Suceava, că Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A. a confirmat că anul viitor va îmbunătăți sistemul ILS de pe Aeroportul Suceava astfel încât să se poată ateriza și în condiții de vizibilitate redusă de 150 de metri.
„Zilele trecute ROMATSA ne-a făcut cunoscut că studiul făcut de o firmă italiană privind aducerea la sol a aeronavelor pe timp de ceață, sunt condiții să urcăm de la categoria a doua, de la circa 300 de metri vizibilitate la 150 de metri pe ceață. S-au angajat să facă această investiție în 2024 la solicitarea noastră. Asta înseamnă că în viitorul apropiat vor putea să vină aeronave să aterizeze la Suceava și de la vizibilitate de 150 de metri în sus. Acest lucru va duce Aeroportul Suceava la nivelul Aeroportului Otopeni pentru că acest CAT III e la nivelul Otopeniului”, a spus Flutur.
El a inspectat lucrările de realizare a împrejmuirii și drumului perimetral al Aeroportului Suceava, investiții care contribuie major la siguranța aeroportuară.
Totodată, Flutur a anunțat că acum se demolează unele pavilioane vechi ale aeroportului pentru că se pregătește construcția terminalului 3, a terminalului cargo și extinderea parcării aeroportului.
Intră acum și în grupul de