Amendă de 45.000 de lei pentru depozitări de deșeuri pe malul pârului Pozen și în Valea Sucevei în comuna Satu Mare


Intră acum și în grupul de

În urma unei petiții înregistrate la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava și a unei postări publice pe rețeaua de socializare Facebook, care semnalau depozitarea neconformă a deșeurilor pe malul drept al pârâului Pozen, în lunca pârâului și în zona „Valea Sucevei” din comuna Satu Mare, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava au efectuat verificări în teren.

Constatările echipei au confirmat cele semnalate în petiție, iar în urma acestor constatări, a fost aplicată o sancțiune contravențională conform Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare de 45.000 de lei.

În scopul remedierii deficiențelor constatate, au fost stabilite și impuse măsuri cu termene clare de realizare. Autoritățile de mediu din Suceava își propun să combată ferm practicile ilegale de depozitare a deșeurilor și să asigure respectarea legislației în domeniu pentru protejarea mediului înconjurător.

În acest sens cetățenii sunt încurajați să semnaleze astfel de situații și să contribuie la promovarea unui mediu sănătos și curat pentru comunitate.


Intră acum și în grupul de