Doar focurile de arma ii mai opresc pe contrabandisti


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Siret au fost nevoiţi ca pe parcursul serii de luni să folosească armamentul din dotare pentru prinderea a trei contrabandişti de naţionalitate română.

Incidentul a avut loc în timpul executării unei misiuni specifice, când, poliţiştii de frontieră au observat cu ajutorul aparaturii de termoviziune, în apropierea graniţei, pe teritoriul ţării noastre, un grup de persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă transportând în acelaşi timp mai multe colete voluminoase.

La prima intervenţie, persoanele au fost somate verbal să se oprească însă acestea au ignorat avertismentul şi au luat-o la fugă încercând să scape.

Conform datelor obţinute din partea IJPF Suceava “politiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind tras un foc de armă în plan vertical după care s-au reţinut 3 cetăţeni români cu vârstele cuprinse între 29 şi 36 de ani”.

Mai mult, în urma cercetării zonei în care au fost prinse cele trei persoane, s-au descoperit 15 baxuri ce conţineau peste 6.700 de pachete de ţigări de provienţă Republica Moldova a căror valoare depăşeşte suma de circa 50.000 de lei.

Conform aceloraşi surse, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar “persoanele în cauză sunt cercetate penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă”.


Intră acum și în grupul de