Intră acum și în grupul de
Drumul european E 85 spre Vama Siret a fost blocat complet duminică după amiaza.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, în contextul protestelor transportatorilor și fermierilor, circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers pe DN 2 în Vama Siret.
„Sfătuim șoferii să evite aceste zone!”, se arată în comunicatul Infortrafic.
Reamintim că prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a mers duminică după amiaza pentru a discuta cu protestatarii și i-a invitat, luni dimineața, de la ora 11:00, să participe la discuții aplicate privind revendicările lor.
Prefectul a declarat pentru News Bucovina că s-a convenit, în principiu, ca luni de la ora 11:00 să aibă discuții aplicate și într-o sală pusă la dispoziție de Primărie.
El a spus că va invita la aceste discuții și reprezentanții din teritoriu ai unor instituții cu care să discute, aplicat, problemele pe care protestatarii le au pe plan local, sesisări punctuale, distinct de revendicările cu caracter general.
„Am discutat cu fiecare dintre ei. Au revendicări, nu puține, dar discuțiile au fost pașnice”, a spus prefectul.
El le-a transmis protestatarilor că va veni zilnic la ei până când se vor finaliza protestele din respect față de aceștia și că va face tot ceea ce depinde de el ca problemele locale să-și găsească rezolvare.
Intră acum și în grupul de