Intră acum și în grupul de
Cinci contracte de finanţare pentru proiecte promovate prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova au fost parafate, marţi, de Consiliul Judeţean Suceava, a anunţat şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, care a informat că valoarea totală a acestora se ridică la 3,5 milioane de euro.
Preşedintele CJ Suceava a arătat că unul dintre proiecte, în valoare de 3 milioane de euro, prevede modernizarea drumului judeţean Pojorâta-Izvoarele Sucevei pe o porţiune de şapte kilometri de la Moldova Suliţa spre Izvoarele Sucevei. Flutur a spus că, totodată, a solicitat şi modernizarea Punctului de trecere a frontierei de la Izvoarele Sucevei şi că a transmis şi părţii ucrainene să facă demersuri pentru modernizarea drumului spre acest punct de graniţă.
Alte patru proiecte, în valoare de aproximativ 500.000 de euro ce vor fi realizate prin POC România-Ucraina-Republica Moldova sunt proiecte culturale şi prevăd colaborări între CJ Suceava şi Muzeul sau Biblioteca din Cernăuţi pentru punerea în valoare a tradiţiilor şi obiceiurilor sau pentru consolidarea relaţiilor şi valorificarea fondului de carte din bibliotecile celor două zone, dar şi prin promovarea folclorului sau realizarea unei monografii a ucrainenilor din România şi a românilor din Ucraina.
Gheorghe Flutur a mai declarat că alte cinci proiecte, din care două de modernizare a unor drumuri din zona de graniţă cu Ucraina sunt în evaluare şi şi-a exprimat încrederea că vor primi finanţare.
Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013, în valoare de 137 de milioane de euro, a fost lansat în luna aprilie 2009, iar Secretariatul Tehnic Comun, care este asigurat de Birourile Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava pentru relaţia cu Ucraina şi Iaşi pentru relaţia cu Republica Moldova, gestionează implementarea acestui program în cele trei state partenere.
Programul Operaţional Comun are ca zone eligibile judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Tulcea, oblasturile Odessa şi Cernăuţi din Ucraina şi întreg teritoriul Republicii Moldova.
Scopul acestui program este de a îmbunătăţi situaţia economică, socială şi cea a mediului înconjurător în aria programului, în contextul unor graniţe sigure, prin intensificarea contactelor dintre partenerii de pe fiecare parte a graniţei.
Intră acum și în grupul de