Intră acum și în grupul de
Ucraineanul Lutytskyi Ruslan care a provocat în vara anului 2022 un accident cu un mort și doi răniți la Ipotești, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la patru ani de închisoare și va trebui să plătească și despăgubiri SJU Suceava de 130.000 de lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru persoanele vătămate.
Lutytskyi Ruslan cetățean ucrainean, cu domiciliul în orașul Harkov a fost depus, marți, în Penitenciarul Botoșani în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis marți de Judecătoria Suceava.
El a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „vătămare corporală din culpă”.
Reamintim că în data de 4 iunie 2022 un bărbat de 42 de ani din Ipotești circula regulamentar, pe DJ 208 A din Ipotești la volanul unui autoturism Dacia Logan și a efectuat un viraj la dreapta spre poarta locuinței sale când mașina sa a fost lovită puternic de un autoturism Mitsubishi Outlander condus de un ucrainean de 30 de ani.
Poliția a stabilit că ucraineanul care circula pe un drum în aliniament, a intrat în depășirea unui autoturism Ford Focus, care se deplasa în fața sa în aceeași direcție de mers, după care a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia Logan, condus regulamentar din sensul opus de mers.
În urma coliziunii cu autoturismul marca Dacia Logan, a fost proiectat în gardul locuinței sale, după care s-a oprit pe acostamentul neconsolidat situat pe partea dreaptă, avand în vedere direcția sa de deplasare.
În urma impactului au fost răniți cei doi șoferi și pasagerii din cele două mașini.
Cel mai grav a fost rănit șoferul din Dacia Logan care a fost transportat în comă la SJU Suceava și a fost internat la Chirurgie ATI, iar ulterior a murit.
Șoferul ucrainean, Ruslan Lutytskyi, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 2,17 mg/l alcool pur în sânge.
Minuta instanței: În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Lutyskyi Ruslan împotriva sentinţei penale nr. 718 din 21.09.2023 a Judecătoriei Suceava. În baza art.275 alin.2 C.pr.pen.., obligă inculpatul apelant Lutyskyi Ruslan la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen.., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinţei penale nr. 718 din 21.09.2023 a Judecătoriei Suceava. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală sus menţionată, şi în rejudecare: Înlătură dispoziţiile de aplicare a art.38 alin.1 rap. la art.39 alin.1 C.pen. şi de executare de către inculpatul Lutyskyi Ruslan a pedepsei finale de 2 ani şi 6 luni închisoare şi de deducere din această pedeapsă a perioadei reţinerii şi arestării preventive. Majorează cuantumul pedepselor la care a fost condamnat inculpatul Lutyskyi Ruslan, astfel: – de la 1 an şi 9 luni închisoare la 3 (trei) ani şi 2 (luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen.. – de la 6 luni închisoare la 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin.1, 4 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen.. În temeiul prev. art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (pedeapsa aplicată de instanţa de control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.196 alin.1 şi 4 C.pen. şi pedeapsa aplicată de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.336 C.pen.), respectiv 10 luni închisoare, în final inculpatul Lutyskyi Ruslan urmând să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare în regim de detenţie (în loc de 2 ani şi 6 luni închisoare). Menține celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 6 C.pr.pen. cheltuielile cu onorariul parţial a avocatului desemnat din oficiu, avocat Hîrşiu Bogdan, în cuantum de 235,5 lei conform delegației pentru asistență obligatorie nr.3573/2023, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen.., celelalte cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă.
Intră acum și în grupul de