Aeroportul Suceava a încheiat anul 2023 pe locul cinci în țară în ceea ce privește traficul de pasageri


Intră acum și în grupul de

Aeroporturile din România au înregistrat un număr impresionant de aproape 25 de milioane de pasageri pe parcursul anului 2023, marcând o creștere semnificativă de 17% față de anul precedent și depășind cu aproape 6% cifra înregistrată în 2019.

Potrivit datelor furnizate de ACC, Aeroportul Suceava a încheiat anului 2023 pe locul cinci în țară în ceea ce privește traficul de pasageri după Otopeni, Cluj, Timișoara și Iași.

În 2023 pe Aeroportul Suceava au fost procesați 801.617 pasageri

Președintele Asociației Aeroporturilor din România, David Ciceo, a declarat, vineri, că această performanță impresionantă reflectă redresarea puternică a traficului de pasageri în țară. Comparativ cu restul Europei, unde se estimează că traficul aerian va reveni la nivelurile din 2019 abia la sfârșitul anului curent, România a reușit să atingă și să depășească aceste valori într-un interval mai scurt.

Această reușită este atribuită investițiilor masive realizate în infrastructura aeroportuară în ultimii ani. Numeroase proiecte de amploare au fost implementate, inclusiv construcția de noi terminale, extinderea și modernizarea celor existente, precum și îmbunătățiri la nivelul pistelor, căilor și platformelor de rulare. Investițiile au inclus și achiziționarea de echipamente moderne de securitate, toate având ca scop optimizarea procesării unui număr tot mai mare de pasageri.

Președintele Asociației Aeroporturilor din România a declarat: „Ne așteptăm ca valorile de trafic să crească constant și estimăm că în anul 2040 pe aeroporturile din România vom depăși 50 de milioane de pasageri.”

Comparând datele de trafic înregistrate în ultimii doi ani, s-a observat o scădere de 8% a numărului de pasageri pe rutele interne în 2023 față de anul 2022, ajungând la 1.821.052 de persoane transportate. În același timp, numărul pasagerilor pe rutele externe a cunoscut o creștere semnificativă de 19,62% în 2023 față de anul 2022, atingând cifra de 22.737.257 pasageri.

Pe lângă recordul de pasageri, anul 2023 a înregistrat și o creștere a mișcărilor de aeronave cu 5,6%, atingând un total de 233.027 de aterizări și decolări. Cu toate acestea, traficul aerian de marfă a înregistrat o ușoară scădere de 5,7%, transportând 50.786 tone comparativ cu 53.877 de tone în anul 2022.


Intră acum și în grupul de