Jandarmeria Suceava: Urmează să fie reluată procesarea tirurilor din Ucraina prin PTF Siret după intervenția jandarmilor din Suceava și Bacău


Intră acum și în grupul de

Jandarmeria Suceava a anunțat că în seara de vineri jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la manifestarea de protest a fermierilor și transportatorilor din județul Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, sergent major Roxana Botezatu, jandarmii au acționat pentru siguranța participanților, prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială, care ar putea tulbura desfășurarea în condiții de ordine și siguranță a acestei manifestații.

„În cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, colegii noștri au relaționat permanent cu protestatarii, prin intermediul echipelor de dialog, în vederea deblocării traficului rutier pe drumul european E85, la aproximativ 2 km de Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

În acest moment, se circulă în condiții normale pe ambele sensuri, urmând a fi reluată și activitatea de procesare a tirurilor din orașul Siret către Ucraina și invers”, a precizat sergent major Botezatu.

Ea a menționat că jandarmii vor rămâne la datorie pentru siguranța cetățenilor, iar în situația în care vor avea nevoie de ajutor,  recomandă cetățenilor să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmi sau să apeleze numărul unic pentru situații de urgență 112.


Intră acum și în grupul de